Data
14.11.2024
Ora
11:00 - 15:00
Locație
Grădina Geamiei Hagieni

Joi, 14 noiembrie 2024, un nou eveniment în cadrul programului „Cultura la Liman”: vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni!

Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Limanu în contextul aniversării „Zilei Naționale a Dobrogei” (14 noiembrie 1878 – 14 noiembrie 2024) – 146 de ani de la revenirea Dobrogei la teritoriul național, precum și a împlinirii a 200 de ani de la atestarea oficială a satului Hagieni.

Evenimentul va fi marcat în Grădina Geamiei Hagieni prin recitaluri de muzică populară tradițională, programe artistice susținute de artiști locali și ansambluri folclorice invitate, precum și de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai, care vor prezenta și o paradă a costumelor populare dobrogene. Comunitatea din Hagieni va organiza un târg cu produse culinare locale.

     „Bicentenarul satului Hagieni, atestat la 1824, ne oferă anul acesta prilejul de a sărbători Ziua Dobrogei într-un loc încărcat de spiritualitate, tradiții și obiceiuri locale nealterate în timp: Hagieni, în Dobrogea de Sud. Suntem aici, împreună de 200 de ani, comunități etnice care care au contribuit la realizarea regiunii Dobrogea ca spațiu unic de cultură și de conviețuire multietnică. Nu mai este nevoie să explicăm cât de frumos reușim noi să trăim, să conviețuim, pentru că noi o facem firesc. N-avem cum să explicăm ceea ce deja e un dat firesc. Ne uităm și în contextul internațional și vedem cum în alte zone încărcate de istorie, așa cum este și Dobrogea, lucrurile nu sunt simple, ci extrem de complicate atunci când există mai multe puncte de vedere. Noi deținem aici, în Dobrogea de Sud, în Hagieni, Limanu, 2 Mai și Vama Veche cea mai importantă valoare: o coexistență firească”, a declarat Daniel Georgescu, primarul Comunei Limanu.

Ziua Dobrogei – Bicentenar Hagieni
14 noiembrie 2024 – Grădina Geamiei Hagieni

Program
11:30 Cuvântul de deschidere al autorităților locale
12:00 Recital de muzică tradițională tătărească: Raip Cheiosep
12:30 Dansuri populare tradiționale: Ansamblul folcloric din Cobadin
12:45 Spectacol de cântece şi dansuri tradiţionale ale etniilor din Dobrogea, susținut de elevi ai
Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai, soliste: Arzu Mustafa și Rebeca Băluț
12:55 „Artă şi convieţuire în Dobrogea“ – paradă a costumelor tradiționale dobrogene, prezentată
de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai
13:15 Recital de muzică dobrogeană: Viorica Nica și Grupul vocal-folcloric „Silișteanca”
Pe întreaga durată a manifestărilor va avea loc un târg cu produse culinare locale, organizat de comunitatea
din Hagieni.

Anterior „Ștefan Luchian: sursă de inspirație pentru Identitatea și Valorile Naționale Românești”

Powered by WordPress